Jocul minţii
M-am întrebat în ultima vreme de ce scriu. Scriu pentru mine? Scriu pentru alţii? Ce reprezintă ceea ce încerc să fac? De ce îmi risipesc timpul scriind? Nici nu ştiu ce anume mă determină să scriu. Pur şi simplu într-o seară obişnuită în familie mă trezesc că vreau să scriu şi mă aşez în faţa calculatorului şi încep să tastez ceva ce nici nu ştiu cum se va termina. Îmi place mult să scriu, dar nu înţeleg de ce o fac. Mi-aş pune aceeaşi întrebare şi referitor la altele, spre exemplu de ce joc fotbal sau de ce înot şi tot aşa… Care e rolul a ceea ce încercăm să facem? Ce anume vrem să scoatem în evidenţă? Ce exprimă totul? Ce înseamnă totul? Care este totul pentru noi? O persoană dragă mie mi-a luminat puţin mintea şi mi-a zis că tot ceea ce fac este să scriu elemente din viaţa unui om pe care le trăieşte fiecare individ, şi îi dau dreptate: nu fac nimic special. Asta fac, dar de ce o fac? Ceea ce scriu eu nu se deosebeşte cu mult de ceea ce suntem. Dar de ce încerc să scriu ceea ce suntem? Nu văd rostul... Să mă opresc din a mai scrie şi să îmi văd de ale mele? Aş avea destule de făcut: să citesc o carte, să învăţ pentru facultate, să fac fitness, să gătesc, să ma plimb în aer liber s.a. Chiar vreau să găsesc răspunsul...
Întrebări vor apărea mereu şi mereu. Ele sunt cele de la care pornim spre cunoaştere. Pentru că mereu înainte de a afla ceva ne întrebăm de ce trebuie să aflăm acel ceva. Uneori nu găsim răspunsul, dar totuşi noi căutăm. O altă persoană mi-a spus cu ceva timp în urmă că ceea ce scriu nu îi inspiră nimic şi că nu înţelege nimic concret. Mi s-a mai spus că ceea ce scriu e patetic, şi nu contrazic asta. De asemenea mi s-a mai zis că atunci când un om citeşte ceva, nu îl cheamă pe autor să îl întrebe ce a vrut să scrie, ci trebuie să înţeleagă singur: Mare adevăr! Mi-a luminat puţin ochii ce mi-a spus. M-am simţit prost şi poate ruşinat, dar totuşi am continuat. Am trecut peste acel „obstacol” şi am continuat să scriu, dar tot fără a înţelege de ce. Mulţi îşi exprimă sentimentele şi dorinţele prin muzică, picturi, sculpturi etc. Pentru fiecare reprezintă ceva important. Fiecare părticică din creaţia proprie este adorată de creator, pentru că este creată cu suflet. Dar de ce creatorii crează? Care e scopul? Aş putea continua cu întrebările la nesfârşit şi s-ar alege cu acelaşi răspuns pentru mine: „Nu ştiu”.
Vreau sa fac ceva special, dar nu doar pentru mine. Vreau sa fac ceva iesit din comun, dar care doar pare comun. Vreau să fie general, dar totuşi deosebit. Vreau să fie peste tot, dar să fie unic. Vreau să văd ceea ce fac şi să pot atinge, dar fără să afirm că e creaţia mea. Vreau să trăiesc sentimentele creaţiei proprii ca şi cum nu aş fi creat-o eu. Vreau să ştiu ce gândesc despre creaţia mea fără să ştiu că e a mea. Vreau să o critic şi să o analizez ca şi cum nu aş fi făcut-o eu, chiar dacă a luat formă din mâna mea. Cum e posibil? S-ar putea? Vreau să fie o creaţie care să nu se vadă. O creaţie ciudată, dar aparte. Ceva care să evolueze şi să pot spune când se termină. Vreau să fie ştiută de lume, să o vadă, dar să nu ştie de unde provine chiar dacă totul se întâmplă sub ochii lor însetaţi de cunoaştere. Vreau să nu îşi dea seama când am început creaţia şi vreau să nu ştie când mă apropii de final. Vreau să vadă toată munca pe parcurs, dar fără să o poată înţelege. Vreau să simtă totul şi să vadă totul, dar să nu poată face nimic pentru a înţelege. Vreau să fie conştienţi de creaţia mea, dar să nu o poată modifica. Şi totuşi de ce aş face asta? De ce nu aş face asta? Dar cel mai important: de ce mă întreb dacă să fac sau nu asta? Ar afecta pe cineva? Ar lăsa urme acel ceva? Ar fi o amintire? Dacă da, pentru cine? Nu am certitudinea că nu voi uita ce am creat. Cum pot lăsa o urmă a creaţiei mele? Cum o pot evidenţia? Sa o las în necunoaştere şi să moară odată cu mine? Dar după ce mor, oare va ştii cineva că a fost creaţia mea?
Dacă nu ai înţeles ce ai citit, de ce încerci să îţi dai seama acum? De ce te gândeşti acum la ce am vrut să scriu? Şi nu doar atât: de ce crezi că numai eu ştiu ce vreau să scriu? Când privesc o uşă şi vreau să trec, ma uit la clanţă. Dar de ce doar la clanţă? Şi totuşi: ce importanţă are acest exemplu? De ce îmi pun atâtea întrebări? Ce rol au toate întrebările astea? O să înebunesc continuând astfel? De ce nu ştii? De ce afirmi că da? Ce înţelegi? Dacă nu ai înţeles ce am scris cum crezi că vei înţelege de ce am scris? Ai simţit ceva din cât ai citit? La câte te-ai gândit de la început până acum? De ce te gândeşti în continuare? Nu mai are rost...
De ce sa îmi pun atâtea întrebări doar pentru a face ceva? De ce să nu fac pur şi simplu?
Cred că am găsit răspunsul: fac ceea ce fac atunci când simt că trebuie să fac. E normal să nu înţeleg de ce fac, pentru că simt doar atunci când fac, după care uit de ce am făcut sau de ce am simţit nevoia de a face. Dar are rost să regret că am facut ce am simţit şi nu am făcut bine? Cui îi pasă? Odată făcut nu doar m-am satisfăcut... Dar oare ce am făcut? De ce mă mai întreb? Întreabă-te pe tine: Are rost să mă întreb pe mine?
P.S. Nu e nevoie să înţelegi de ce fac sau de ce faci, doar simte ce e de făcut şi restul va fi magia vieţii... Trăim în lumea visurilor şi oricât de mult credem că ne-am trezit, tot adormiţi suntem. De ce să mă trezesc? Dar de ce să ne trezim?
Noapte bună!
